Deasupra tuturor gloriilor efemere si desertaciunilor legate de patimile noastre omenesti, un singur punct ramine fix, neclatinat de nici o catastrofa istorica: geniul. Vechea Helada a pierit de mult, dar geniul lui Homer, al lui Eschil sau al lui Platon a supravietuit tuturor naufragiilor si va supravietui chiar daca ultimul descendent al Greciei clasice va fi sters de pe suprafata pamintului. Lumea medievala a disparut de mult din istorie, dar opera lui Dante continua sa nutreasca viata spirituala a milioane de cititori, din toate colturile pamintului. dramele lui Shakespeare vor fi tot atit de proaspete si tot atit de “adevarate” chiar cind istoria Angliei va fi uitata pina si de ultimii descendenti. Orice s-ar intimpla in destinul românesc, oricite dezastre si suferinte ne-au mai fost urzite, nici o armata din lume si nici o politie, cit ar fi ea de diabolica, nu va putea sterge Luceafarul lui Eminescu din mintea si sufletul românesc.

In dragostea neamului românesc pentru cel mai mare poet al sau, se desluseste setea de nemurire a comunitatii intregi. Un neam supravietuieste nu numai prin istoria sa, ci prin creatiile geniilor sale. Daca vechea Helada n-ar fi avut decit istoria sa, si n-ar fi avut geniile ei, de la Homer si pina la Plotin, astazi am fi stiut despre heleni cam tot atita cit stim despre sciti, elamiti sau iliri; adica atita cit sintem obligati sa invatam la scoala (evident presupunind ca, fara patrimoniul spiritual helen, ar mai fi posibil sistemul european de educatie, ceea ce e cu totul improbabil). Istoria este prin definitie devenire, transformare continua, in cele din urma desertaciune. Zadarnic incearca un rege sau un despot sa-si cladeasca Statul pentru eternitate. O forma istorica, chiar daca ar fi perfecta, este totdeauna precara; dureaza un anumit numar de ani, sau de decenii, si apoi lasa locul unei alte forme istorice, Nici un fel de “eternitate” nu este ingaduita organismelor politice si sociale. Singura “eternitate” acceptata de istorie este aceea a creatiilor spirituale. Care, bineinteles reflecteaza si specificul national al gintei creatorului, si momentul istoric in care a vietuit acesta; le reflecteaza si, am spune, le proiecteaza in “eternitate”. Patetica lupta a Heladei cu persii este inca actuala pentru lumea moderna, pentru ca a cintat-o Eschil. Au mai fost si alte invazii, de o parte si de alta a Marii Egee, dar despre ele stim foarte putin, pentru ca n-a existat un Eschil care sa le scoata din istorie si sa le fixeze in “eternitate”.

Mai putin patetic, neamul românesc simte ca si-a asigurat dreptul la “nemurire”, mai ales prin creatia lui Mihai Eminescu. Petrolul si aurul nostru pot, intr-o zi, seca. Griul nostru poate fi facut sa creasca si aiurea. Si s-ar putea ca intr-o zi, nu prea indepartata, strategia mondiala sa sufere asemenea modificari, incit pozitia noastra de popor de granita sa-si piarda insemnatatea pe care o are de un secol incoace. Toate acestea s-ar putea intimpla. Un singur lucru nu se mai poate intimpla: disparitia poemelor lui Eminescu. Si cit timp va exista, undeva prin lume, un singur exemplar din poeziile lui Eminescu., identitatea neamului nostru este salvata. Istoria patetica a neamului românesc a fost “proiectata in eternitate” prin versurile unui poet care a suferit toata viata de saracie, uneori chiar de foame, si a murit omorit de un nebun, intr-un ospiciu)… Este o lectie de modestie pe care insasi istoria ne-o da, noua tuturora…

1985