asia855

Constantin Cheianu

In zece ani de independenta cinematografia din Republica Moldova nu a reusit sa produca decit un singur film artistic de lung metraj: “Patul lui Procust” dupa cunoscutul roman camilpetrescian in regia lui Sergiu Prodan si Viorica Mesina, tot ei semnind si scenariul peliculei. Este si prima productie mare a celor doi cineasti, fiecare dintre ei realizind pina la aceasta lucrare citeva scurtmetraje, unele dintre ele distinse cu premii la festivaluri internationale.

Lansat in anul 1995 “Patul lui Procust” a trebuit sa suporte numeroase intreruperi si pauze, datorate – cum altfel? – lipsei mijloacelor financiare si posibilitatilor tehnice precare ale studioului nostru, astfel incit premiera a putut avea loc la Chisinau abia in primavara acestui an. Un drum atit de lung, in conditiile in care posibilitatile de subventionare au fost totusi ceva mai mari decit cele pe care le avem la aceasta ora si le vom avea in urmatorii ani nu ne fac prea optimisti vizavi de viitorul cinematografiei autohtone. Voci pesimiste au rostit cu ocazia premierei sumbra profetie ca “Patul lui Procust” ar putea fi ultima productie basarabeana, iar putinii regizori moldoveni fie ca se vor recalifica, cum au si facut-o multi, fie ca vor incerca sa produca filme in alta parte, terenul nostru servind, intr-un viitor previzibil, doar ca platou de filmari si forta de munca ieftine de filmari pentru realizatorii straini. (Fenomenul se si produce deja, cum am inteles dintr-un interviu al lui Valentin Todercan, directorul studioului “Moldova-film”, care spunea ca de curind s-a incheiat productia unei pelicule realizate de un regizor american, cu bani straini.)

Ecourile dupa premiera chisinauiana sint contradictorii, entuziasmul ziaristilor si a spectatorilor nefiind impartasit de o parte a criticilor de specialitate sau a celora care se considera ca atare.

Nu stiu daca putem trata in mod univoc acest film, nascut intr-o epoca atit de tulbure pentru evolutia artelor de la noi. Integrarea in circuitul de valori romanesti si general-europene se produce pe fondul unor grave probleme de ordin economic si financiar. Cinematografia din Moldova a fost practic spulberata in acesti ani in general, iar artele nu supravietuiesc decit prin efortul citorva singuratici care se incapatineaza, cu pretul unor mari lipsuri, sa mai creada in puterea creatiei artistice. Nu inseamna ca din aceasta cauza trebuie sa apreciem conjunctural putinele lucrari artistice ce iau nastere la noi gindindu-ne in primul rind la alte criterii decit cel al valorii, dar nu cred ca e bine sa trecem cu vederea acele cuceriri, oricit de mici, obtinute in drumul nostru spre Europa.

In acest sens mi se par demne de apreciere si chiar admiratie curajul si lipsa de inhibitie ale celor doi regizori care s-au decis sa abordeze un material atit de dificil. In conditiile Moldovei de astazi o atare intreprindere nu putea sa nu capete dimensiunile unei adevarate supra-productii. Este remarcabila si dorinta lor manifesta de a se sincroniza cu un model european de cinematografie. Avem in “Patul lui Procust” mai multe indicii in acest sens – invitarea unor vedete internationale, filmari in diferite tari, pelicula si sunet performante, participarea mai multor sponsori. Alaturi de vedete internationale i-am vazut in “Patul lui Procust” pe doi basarabeni, Petru Vutcarau si Tania Popa, (ultima activind la Bucuresti), aceasta colaborare avind si ea un sens pozitiv si fiind cu totul benefica pentru evolutia cinematografiei noastre. Filmul nu contine stingacii si gafe evidente, este lucrat cu destul profesionalism, fiind din multe puncte de vedere o reusita, mai ales daca ne gindim ca e vorba totusi despre un debut.

Referindu-ne la celalalt aspect, al neimplinirilor, trebuie sa tinem cont ca un interval de cinci ani este pentru un artist, mai ales pentru unul aflat in perioada acumularilor, unul in care se pot produce tot felul de schimbari de stil, de viziune, de registru emotional. Aceste modificari (dar si altele) nu au putut sa nu se resimta in filmul lui Sergiu Prodan si Viorica Mesina, de aici rezultind un anume eclectism.

Pe autorii lui i-a atras in romanul lui Camil Petrescu o abordare oarecum inedita a sentimentului dragostei, care, pliata pe un retetar holliwoodian, ar fi putut oferi o perspectiva noua asupra celei mai vechi dintre relatiile umane, cea dintre barbat si femee. Or, teama de a nu trada sursa, asociata cu o lipsa de fermitate in dorinta de a oferi o tratare originala, au generat in consecinta un soi de ambiguitate conceptuala si stilistica. Cele doua povesti de dragoste, pe care se pune accentul in film, nu capata conturul si pregnanta necesara, dramatismul subteran existent in roman nefiind pus suficient in valoare. Lipsa de integritate si unitate a filmului se resimte mai ales in jocul actoricesc, cei patru interpreti – Oleg Yankovski, Petru Vutcarau, Maia Morgenstern si Tania Popa – evoluind pe alocuri parca in registre diferite. Ritmul filmului, o anume cumintenie a tonului in general ne trimit cu gindul la maniera in care se ecranizau clasicii in anii 70.

In ciuda acestor obiectii, “Patul lui Procust” este o pelicula care, am convingerea, isi va gasi spectatori oriunde in lume. Pentru cinematografia din Republica Moldova acesta reprezinta un film “de tranzitie”, in sensul ca insemnele unei modalitati ceva mai invechite de a face film, se intilnesc in el cu cele ale unei deschideri spre o arta cinematografica apropiata zilei si spectatorului de astazi. Viitoarele lucrari, inclusiv ale celor doi regizori, le-ar putea valoriza intr-o masura mai mare pe acestea din urma. Asta numai in cazul in care nu vom mai produce doar cite un film intr-un deceniu.