write my paper.com . gratuita analiza seo a site-lui

Irina NECHIT

Câtă frunză şi iarbă

De unde vin zâmbetele,
din cavitatea bucală
sau din stomac,
din creierul munţilor
sau din codrul verde

Dar dacă vin dintr-o zonă secetoasă
dacă saltă dunele de nisip
ieşind la suprafaţă
ca macii înfloriţi

Atât de multe zâmbete
în oraşe şi sate
pe bulevarde şi cărări,
atârnă deasupra milioanelor de capete,
plutesc în neştire
fără să atingă buzele trecătorilor

Mai degrabă poţi face un dulap să meargă
pe cele patru picioruşe ale sale
decât să umpli o gură cu zâmbete,
îmi zici apucându-ţi cămaşa
târând-o de mâneci
prin camerele însorite

Duminică dimineaţa
îmi trag linii fine în jurul ochilor,
mă dau cu pudră
franceză şi totuşi
lipseşte ceva
pe faţa mea

Atât de multe zâmbete,
câte stele pe cer,
câtă frunză şi iarbă,
câte picături de apă
în valurile mării şi totuşi
lipseşte unul
pe faţa ta.

Nici azi

Apune chiar acum apune,
se întoarce încet în cosmos,
noi rămânem pe pământ

Nici azi nu mă încumet
să culeg frunze galbene,
privesc cum aleargă dulăul îngrijit
şi el se uită chiorâş în direcţia mea

geamurile bisericii trimit raze oblice
spre ochii lui ascultători,
lătratul răzbate prin botniţă

o iarbă atât de verde în noiembrie,
de ce nu ne tăvălim pe ultimele pete de soare,
de ce ne ridicăm de pe bănci,

apune chiar acum apune,
oamenii se iau la braţ
stăpânul îşi cheamă dulăul
vorbindu-i la ureche

încetul cu încetul
rămânem fără umbre
rămânem fără soare
cel care întârzie la întâlnire
nu mai vine

În braţe

Ia-mă în pumnişorul tău,
apucă-mă de marginea rochiei
şi du-mă la gură,
între gingiile tale mă voi înmuia uitând că am avut vreodată
colţi şi coate,
oasele vor înceta brusc să mă doară,
oprindu-se din scârţâitul lor atât de supărător pentru urechile
rozătoarelor din curte,
încă nu ai văzut puii de guzgan,
încă nu ştii de ce sunt în stare veveriţele turbate,
habar n-ai că bogdan,
fiul unui istoric promiţător
izbeşte o pisică de gard,
iar daniela născută prin cezariană
îneacă bobocii într-un lighean cu apă,
încă nu înţelegi de unde vine croncănitul,
confunzi ciorile cu hulubii,
tresari când îşi iau zborul din faţa noastră,
te agăţi cu degetele de pielea încreţită
a gâtului meu,
încă nu ai plesnit pe nimeni cu palma,
n-ai deschis o uşă cu piciorul,
nu poţi învârti cheia în broască
nu ai putere să apeşi tastele cauciucate
ale telefonului mobil,
dar între mânuţele tale e atâta loc pentru
vara mea zgribulită,
aş sta ca un boţ de grindină în pumnişorul tău
până se va topi
până se va ivi
măcar un verb în vocabularul tău,
nu doar a-a-a! i-i-i! gu-u-u-u!

 

Nufărul

Să mergi acolo să atingi apa
după atâtea ploi ciobăneşti sau torenţiale,
după atâtea veri petrecute la mare distanţă
de locul unde nişte mâini date cu spirt
s-au chinuit să-ţi descolăcească din jurul gâtului
cordonul ombilical,

să vezi bucăţi de şopârle sub cuibul cocostârcilor
şi ei să se uite chiorâş la tine
fără să le pese că şi tu te-ai născut aici, nu doar puii lor,
şi tu ai urmărit soarele intrând în apă, nu doar ochii lor
şi tu ţi-ai fluturat braţele, la fel cum ei îşi scutură aripile
peste acoperişul de stuf,

să mergi pe o cărare adevărată,
singura care păstrează sub pietre
urmele tălpilor tale ude,
odihnindu-se după atâta alergat prin băltoace,
să le dai drumul fluturilor pe care i-ai prins cu plasa
şi i-ai ţinut închişi atâta amar de vreme,
să le dai drumul caraşilor înapoi în iazul
de unde i-ai pescuit,

soarele să coboare supus,
broaştele să orăcăiască tot mai încet pe frunze,
nuferii galbeni să se închidă cu un oftat,
să cauţi prin iarbă pielea de copil
pe care ai lepădat-o aici ca pe o piele de şarpe,
nişte mâni unse cu spirt să-ţi taie definitiv cordonul,
plămânii tăi să se umple cu aer,
cu miros de ploaie, cu apă

 

Pânzele

Pânzele de păianjen o să le dau într-o parte,
copacii o să-i împing spre marginea câmpiei,
acolo să se scuture în linişte
şi ploaia să amestece frunzele galbene cu glod,
o să tai aerul cu braţele
împrăştiind penele vrăbiilor năpârlite,
o să-mi vâr degetele în ochii ce mă fixează
din toate părţile,
o să sparg bubele îngerilor
care nu mai pot decola de durere,
monumentele şi clădirile o să le mut din loc,
o să dau la o parte norii
apoi o să-mi ridic o mână cât mai sus
şi aşteptând să se lase noaptea
voi prinde cu oglinjoara o rază de speranţă

Drum prin zăpadă

Cine le arată florilor
drumul prin zăpadă
le-a venit vremea şi lor să se apropie de vârfurile picioarelor
să se gudure ca nişte pisici
să se agaţe de umerii mei vârându-se după guler

I-a venit vremea şi caprei să iasă din mugure
o trag încet de barbă şi-i văd ochii limpezi
în care plutesc nori de vară şi prune răscoapte
gerul n-a atins-o iedul a dormit în pântecele ei
laptele i-a umflat ugerul

A intrat şi criticul literar prin uşa deschisă
i-a venit vremea să se apropie de mine să mă ia la întrebări
cine vede prunele din cerul îngheţat
cine le arată florilor drumul prin zăpadă
cine a vârât şi capra asta în mugure